Real Madrid a început cu stângul 2022. Liderul din La Liga a cedat surprinzător, scor 1-0, duelul susținut în deplasare cu Getafe, partida contând pentru runda a 19-a a acestei ediții din prima ligă a Spaniei.
Unicul gol al întâlnirii a purtat semnătura lui Enes Unal. Turcul a profitat în minutul 9 de o eroare a fundaşului brazilian Eder Militao şi l-a învins pe portarul Thibaut Courtois.
„Am fost un pic nervoşi, am pierdut multe mingi, multe dueluri, le-am oferit golul, cu o greşeală a unui jucător care de obicei străluceşte la aspectul defensiv, Eder Militao. Nu este mare lucru de spus despre acest meci, am rămas în vacanţă o zi în plus. Şi este posibil ca şi antrenorul să fi rămas o zi în plus. Echipa nu a semănat cu cea de la finele anului trecut. A fost mai puţin angajament, mai puţină concentrare. Ca o ironie a sorţii, le spuneam jucătorilor că sunt mulţumit de ei la antrenamente, că îi găsesc în bună formă fizică. Nu am făcut un meci bun, asta este tot. Un egal ar fi fost poate mai corect, dar asta este. Privim înainte”, a declarat Carlo Ancelotti, antrenorul formației Real Madrid.
În urma acestui eșec, „galacticii” au rămas pe primul loc cu 46 de puncte, cu opt peste Sevilla, care se află pe locul secund, andaluzii având însă și două jocuri mai puțin disputate.